Gripa sezonieră este un ucigaş ascuns, întrucât, din cauza complicaţiilor acesteia, mor în fiecare an zeci de persone, chiar şi tineri, deşi ar fi avut ca soluţie de salvare vaccinarea, a declarat, miercuri, Victoria Aramă, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”.
“Vedem sutele de cazuri de gripă complicate care ajung la Matei Balş, dar şi zeci de decese, ale pacienţilor noştri. Când vezi un pacient tânăr, o gravidă, care mor, atunci conştientizezei ceea ce se întâmplă. Pacienţii internaţi cu forme severe care mor şi puteau să trăiască ar trebui mediatizaţi. Dar, din păcate se mediatizează greşit, adică reacţiile adverse, care nu sunt grave, acţiune care nu este benefică”, a spus prof. dr. Victoria Aramă, la dezbaterea cu tema “Vaccinarea în România – act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului OMS România.
Mai multe detalii aici