Noul virus gripal A/H1N1 care determina infectii la om a fost pentru prima data identificat in SUA in 15 aprilie 2009 si s-a dovedit a fi inrudit genetic cu recent descoperitul virus al gripei porcine, dar are un bagaj genetic ce nu a fost pana acum detectat la virusurile gripale porcine sau umane. S-a dovedit ca infectiile respiratorii epidemice din mai multe zone ale Mexicului din martie si aprilie s-au datorat noului virus gripal A/H1N1. Ulterior, noul virus A/H1N1 a determinat infectii in mai multe tari, initial in America de Nord iar acum s-a raspandit in 46 de tari in toata lumea. Virusul gripal A/H1N1 este considerat a determina o amenintare pandemica si de aceea din 29 aprilie OMS a ridicat nivelul de alerta pandemica la faza 5.
Aparitia si raspandirea noului virus gripal A/H1N1 a constituit o importanta problema la nivel global. Alegerea, producerea si disponibilitatea vaccinului sunt etape importante ale strategiei globale de pregatire si raspuns in caz de pandemie. Acest rezumat furnizeaza o actualizare in caracterizarea noului virus gripal A/H1N1 ce afecteaza omul si face o recomandare asupra tulpinilor virale corespunzatoare pentru producerea vaccinului impotriva infectiei produse de acest virus gripal. OMS prin Reteaua Internationala de Supraveghere a Gripei va continua sa monitorizeze evolutia virusului A/H1N1 si va actualiza recomandarile referitoare la vaccin de cate ori va fi necesar.
Caracterizarea virusului
Caracteristicile antigenice si genetice in corelatie cu informatiile epidemiologice se folosesc pentru a defini variante antigenice emergente si a stabili raspindirea lor si pentru a selecta tulpina corespunzatoare pentru a fi inclusa in vaccin. Caracterizarea antigenica se efectueaza in primul rand prin teste de inhibare a hemaglutinarii folosind ser obtinut post infectie pe dihor si cultivare pe ouasi/sau pe linii celulare. Analiza filogenetica a genelor pentru hemaglutinina (HA) si neuraminidaza (NA) ne ajuta pentru a stabili inrudiri genetice a variantelor antigenice cu predecesorii si pentru a clarifica bazele moleculare ale driftului antigenic. Incidenta variantelor antigenice asociate cu epidemiile gipale in diverse tari este de asemenea un criteriu important pentru selectarea tulpinilor candidate la producerea vaccinului.
Caracterizarea antigenica a noului virus gripal A/H1N1
Testele de inhibarea hemaglutinarii au indicat ca noul virus A/H1N1 izolat in America de Nord, Europa si Oceania sunt omogene din punct de vedere antigenic si distincte antigenic fata de tulpinile circulante sezonier si cel mai strans inrudite de virus A/California/7/2009/H1N1.
Virusurile emergente sunt similare antigenic cu descendentii virusurilor de gripa porcina triplu- reasortante A/H1N1 din America de Nord, reprezentate de virusul A/Illinois/09/2007 ce a circulat la porcine in ultimii 10 ani in SUA si care ocazional au determinat infectii la om in aceasta perioada.
Sursa: Institutul Cantacuzino