Începând de marţi, 1 septembrie 2015, cei care au cardul de sănătate emis şi au nevoie de un serviciu medical care nu reprezintă o urgenţă trebuie să meargă la medic cu acest document. Asiguraţii cărora nu le-a fost emis cardul vor beneficia în continuare de servicii, după ce medicul va vedea în sistem că nu le-a fost eliberat documentul, fără a avea nevoie de adeverinţă de la casa de asigurări de sănătate de care aparţin.
“Atât timp cât cardul este între Imprimerie şi Poştă, între Poştă şi domiciliu, între Poştă şi Casă mi se pare normal ca pacientul să primească serviciile medicale atunci când are nevoie de ele. Îl considerăm card emis în momentul în care cardul a ajuns la cetăţean sau cardul, din diverse motive, s-a întors la casa de asigurări”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Pe de altă parte, sunt carduri de sănătate emise şi distribuite prin Poştă care însă nu au ajuns la destinatari întrucât aceştia nu au fost găsiţi. Acestea au fost returnate caselor de asigurări, însă titularii nu au mers să le ridice, chiar dacă, în unele cazuri, au primit şi sms-uri de atenţionare. Aceşti asiguraţi nu vor primi servicii medicale din 1 septembrie, în absenţa cardului.
Luni, la casele de asigurări de sănătate se aflau aproximativ 300.000 de carduri care trebuie ridicate de asiguraţi.
La Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) luni mai erau neridicate 71.926 de carduri de sănătate.
Mai multe detalii aici