Specialiştii OMS şi ai Centrului Global pentru Nutriţie şi Sănătate au declarat că valoarea coşului minim zilnic şi care să şi asigure tot necesarul de nutrienţi pentru o familie de patru persoane ar putea fi în valoare de minim 19,41 lei.
Acest coş zilnic poate include: făină integrală, pâine cu tărâţe, varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă, mălai. Componenţa coşului zilnic sănătos este calculată în conformitate cu recomandările privind aportul de nutrienţi şi obiectivele privind alimentaţia formulate de către OMS (OMS 2003; OMS 2004). Coşul zilnic poate fi diversificat la un cost cuprins între 20 şi 26 de lei, în componenţa acestuia mai putând fi introduse merele, orezul, prazul, alte organe animale şi o varietate mai mare de peşte.
Conferinţa în care au fost prezentate rezultatele studiului “Coşul Naţional de Alimentaţie Sănătoasă” a fost organizată de agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului “Alfred Rusescu”.