Author Archives: admin

Este consumul de cafea benefic pentru organism?

CafeaOamenii de stiinta de la Harvard au cercetat in ultimii ani beneficiile datorate consumului de cafea, puse in legatura cu descoperirea a 6 noi gene ale ADN-ului uman si confirmarea existentei a 2 gene descoperite anterior.

 

Nurses’ Health Study este cel mai recent studiu efectuat in acest sens, a caror date arata beneficiile consumului de cafea in lupta impotriva diabetului de tip 2 si a bolilor cardiovasculare. Care sunt cele 6 motive pentru care ar trebui sa bem cafea?

Citeste mai mult aici

Posibil tratament eficient împotriva surdităţii genetice

Cercetătorii din oraşul american Boston au reuşit să redea auzul unui grup de şoareci care sufereau de surditate, cu ajutorul terapiei genice, informează Reuters, citata de Mediafax.

În laboratorul din Children’s Hospital din Boston, un tratament eficient împotriva surdităţii genetice începe să prindă contur. Coordonatorul acestui studiu, Jeff Holt, spune că, dacă totul va merge aşa cum a fost prevăzut, copiii din viitorul apropiat care îşi pierd în prezent abilitatea de a auzi din cauza unei mutaţii genetice nu vor deveni niciodată surzi.

Mai multe detalii aici

Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie

Card de sanatateÎncepând de marţi, 1 septembrie 2015, cei care au cardul de sănătate emis şi au nevoie de un serviciu medical care nu reprezintă o urgenţă trebuie să meargă la medic cu acest document. Asiguraţii cărora nu le-a fost emis cardul vor beneficia în continuare de servicii, după ce medicul va vedea în sistem că nu le-a fost eliberat documentul, fără a avea nevoie de adeverinţă de la casa de asigurări de sănătate de care aparţin.

“Atât timp cât cardul este între Imprimerie şi Poştă, între Poştă şi domiciliu, între Poştă şi Casă mi se pare normal ca pacientul să primească serviciile medicale atunci când are nevoie de ele. Îl considerăm card emis în momentul în care cardul a ajuns la cetăţean sau cardul, din diverse motive, s-a întors la casa de asigurări”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

Pe de altă parte, sunt carduri de sănătate emise şi distribuite prin Poştă care însă nu au ajuns la destinatari întrucât aceştia nu au fost găsiţi. Acestea au fost returnate caselor de asigurări, însă titularii nu au mers să le ridice, chiar dacă, în unele cazuri, au primit şi sms-uri de atenţionare. Aceşti asiguraţi nu vor primi servicii medicale din 1 septembrie, în absenţa cardului.

Luni, la casele de asigurări de sănătate se aflau aproximativ 300.000 de carduri care trebuie ridicate de asiguraţi.

La Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) luni mai erau neridicate 71.926 de carduri de sănătate.

Mai multe detalii aici

Măsuri de protecţie împotriva efectelor caniculei în Sectorul 3

În urma avertizării de cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 29-30 iulie, Primăria Sectorului 3 a luat o serie de măsuri pentru atenuarea efectelor caniculei.

Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 pune la dispoziţia bucureştenilor şapte puncte de prim-ajutor, care funcţionează zilnic, între orele 8.00 – 16.30, în următoarele zone:

– Centrul de zi „Clubul Seniorilor” – al. Râmnicu Sărat nr. 1A;

– Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane adulte „Floarea Speranţei” – Calea Vitan nr. 267-269;

– Centrul de îngrijire şi asistenţă „Casa Max” – str. Vasile Goldiş nr. 1;

– Complexul de servicii sociale de urgenţă – bd. 1 Decembrie 1918, nr. 9J;

– Complexul multifuncţional „Tabita” – str. Marin Pazon nr. 2B;

– Centrul de recuperare pentru persoane adulte „Căuzaşi” – str. Marin Pazon nr. 2B;

– Complexul de servicii „Casa Noastră” – str. Rotundă nr. 2.

În aceste puncte, atât locuitorii Sectorului 3, cât şi cei care vor tranzita zona vor beneficia de apă, consultaţii medicale primare (măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale), dar şi de intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţă, SMURD). Fiecare dintre punctele de prim-ajutor dispune de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, truse de prim-ajutor, medicamente de primă urgenţă, tensiometre şi apă.

Pentru cazurile de urgență, persoanele pot apela numărul de telefon 021/9543 – dispecerat Poliția Locală Sector 3 sau numerele de telefon 0372.030.805/ 806/ 807/ 808/809, puse la dispoziţie de Complexul multifuncţional „Tabita”.

Totodată, s-au luat toate măsurile necesare pentru reducerea efectelor nedorite cauzate de temperaturile ridicate în această perioadă pentru copiii, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi aflate în grija DGASPC Sector 3.

De asemenea, în cadrul sediilor Primăriei Sectorului 3 din str. Parfumului nr. 2-4 şi Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5, persoanele afectate de caniculă pot beneficia de apă şi adăpostire.

Pe această cale, Primăria Sectorului 3 recomandă persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care suferă de afecţiuni cronice să evite deplasările în intervalul orar 11.00-18.00, pe tot parcursul acestei atenţionări.

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Foto www.who.int

Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei – ZMLH este un eveniment anual la nivel global care se adresează factorilor de risc, preventiei si controlului/tratamentului hepatitei virale.

Alianţa Mondiala pentru Hepatita (AMH) a organizat prima celebrare a unei zile internationale privind hepatita la 19 mai 2008. De atunci s-au desfasurat peste 600 de evenimente în întreaga lume, care au generat un masiv interes public şi mass-media. Ca urmare, Adunarea Mondiala a Sănătăţii OMS din mai 2010 a stabilit ca 28 iulie sa fie recunoscuta în fiecare an drept Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei – ZMLH.

Scopul AMH

Scopul Aliantei este de a colabora cu guvernele pentru eradicarea acestor boli cu dsitributie globala, printr-o mai bună conştientizare, prevenire, îngrijire, sprijin social şi acces la tratament.

 

Mesaje cheie:

  • Hepatita poate afecta pe oricine, oriunde
  • Hepatita produce rareori simptome clare, dar poate ucide
  • Sa invatam sa recunoastem semnele hepatitei
  • Pentru a nu lasa hepatita sa ne separe de cei dragi: sa o cunoastem, sa ne testam, sa ne protejam, sa o combatem– IMPREUNA !

Programe de imunizare la nivel global

Programele de imunizare la scară largă implica pre-evaluări economice judicioase si trebuie complementate cu masuri de preventie nespecifice precum educaţia privind igiena personala si colectiva si imbunatatirea sanitatiei.

Aplicarea vaccinarii depinde substantial de contextul local, incluzand nivelul de risc pentru copii. Tari precum Argentina, China, Israel şi SUA au introdus imunizarea de rutină în copilărie. Alte state recomanda vaccinarea persoanelor cu risc crescut de hepatita A precum si a celor care călătoresc în ţările unde virusul este endemic, prezinta homosexualitate ridicata sau rata inalta de boli hepatice cronice.

Vaccinarea impotriva hepatitei A în focare trebuie să fie, de asemenea, adaptata la realitatile locale si trebuie sa fie parte a unei campanii de imunizare pe scară largă. Vaccinarea pentru controlul focarelor din comunităţile mici are sanse maxime de succes cand campania este începuta devreme şi daca este atins un grad de acoperire mare pe grupe de vârstă
multiple. Peste tot, efortul de vaccinare trebuie insotit de educatie privind igiena si ameliorarea conditiilor de sanitatie

Vaccinarea impotriva hepatitei in Romania

In schema nationala de imunizare este prevazuta vaccinarea obligatorie HVB3 la sugari (nastere, 2 luni, 6 luni) in intreaga tara precum si vaccinarea HVA pe o parte din teritoriu (din 2009).

Scurt istoric al vaccinarii HVB

  • In 1995 este introdusa in Calendarul National de Vaccinare vaccinarea obligatorie a nou nascutilor in primele 24 de ore de la nastere, pentru profilaxia transmiterii verticale (mamafat) a infectiei
  • 1999-2004 vaccinarea copiilor in varsta de 9 ani (clasa III)
  • 1999-2005 vaccinarea elevilor din liceele sanitare si scolile postliceale sanitare precum si a studentilor din facultatile de medicina si stomatologie
  • 2004 – 2008 vaccinarea elevilor din clasa XII
  • 1997-2003 campanii de vaccinare la 2 ani pentru personalul medico-sanitar.

Fapte

  • Anul 2011 marcheaza prima celebrare oficiala a unei ZMH sub auspiciile OMS.
  • Majoritatea covarsitoare a tarilor sarace sau in curs de dezvoltare prezinta risc ridicat pentru HVB sau HVA; in 2001 endemicitatea HVB era maxima in Africa sub-magrebiana, Asia centrala si de sud-est, Columbia, Alaska si zone nordice din Canada, Bulgaria si Romania; in privinta HVC aria globala se restrange; se regasesc in continuare la varf de risc tarile sarace.
  • In UE 2006-2008: HVB este in regresie, preluata si de RO dar la un nivel 2-3 ori peste medie; HVC este stabila sau schiteaza o tendinta de crestere, aspecte vizibile si pentru RO, la nivele sub medie.
  • Programele de imunizare la scară largă implica pre-evaluări economice judicioase si trebuie insotite de educaţia privind igiena personala & colectiva si de imbunatatirea sanitatiei. Majoritatea tarilor OMS asigurau in 2009 acoperire > 90% cu vaccinul antiHepB 3 la sugari (exceptii notabile Canada, Franta, India); RO mentine acest nivel in context UE, alaturi de unii vecini din centru-est, Spania si Italia.
  • In RO incidenta HVB scade semnificativ intre 2001- 2010, cu maxim pentru grupa de varsta 20 – 34 in 2010; incidenta HVC este mai degraba stationara (la nivel scazut) cu maxim la varste medii si mature; in privinta HVA incidente mai mari sunt raportate la varstele 5-14 (mici scolare) si 0-4 ani, in judetele VR, CV, HG, CL, SJ si MM, precum si in rural fata de urban.
  • Schema nationala de imunizare RO prevede vaccinarea obligatorie HVB3 la sugari (nastere, 2 luni, 6 luni) in intreaga tara precum si vaccinarea HVA pe o parte din teritoriu (din 2009).