Category Archives: Evenimente

7 medici au operat pe coloana vertebrala o fetita in uterul mamei

Cand Maria a aflat ca bebelusul ei din pantec sufera de mielomeningocel, vestea a fost devastatoare. Este forma cea mai severa de spina bifida, in care maduva spinarii nu se formeaza complet, ceea ce duce la deficite neurologice grave. Parintii al caror copil este diagnosticat antenatal cu aceasta afectiune au doua alternative: sa decida intreruperea sarcinii sau sa astepte pana dupa nastere, cand copilul va fi operat. Insa atunci, sansele de recuperare medicala sunt practic nule, iar copilul va fi in scaunul cu rotile pentru toata viata, cu handicap sever mental si fizic. 

“Cand ai un copil acasa, care e perfect sanatos si ti se spune ca al doilea s-ar putea sa aiba asemenea probleme, e usor sa te gandesti la o intrerupere de sarcina. Dar nu. Nu am acceptat.” – ne-a spus mama, care a venit special din Gura Humorului pentru o opinie secundara la Dr. Hadi Rahimian, chirurg fetal, obstetrician cu supraspecializare in medicina materno-fetala. Acesta stia ca viata copilului s-ar fi putut schimba daca ar fi fost operat in utero, inainte de a se produce afectarea ireversibila a nervilor. Desi acesta este standardul de ingrijire in centrele de chirurgie fetala din SUA, aceasta operatie nu s-a facut niciodata in Romania. Pana acum.

5. 11. 2015. Intr-o zi cu soare, in saptamana 28 de sarcina, cantarind doar 1250 de grame, fetita cu mielomeningocel a fost operata in uterul mamei in Spitalul Baneasa de catre o echipa extraordinara formata din 7 medici din doua spitale private, Spitalul Baneasa si Brain Institute.Dr. Sergiu Stoica, neurochirurg cu experienta extrem de mare in tratarea cazurilor considerate anterior inoperabile, a reusit sa inchida cu succes defectul spinal. Dupa o ora si jumatate, operatia s-a incheiat, iar fetita va continua sa se dezvolte in uter inca alte cateva saptamani, cand va fi suficient de pregatita sa vina pe lume. Cand sansa de a-si incepe viata va fi una mai buna. Parintii s-au gandit deja la un nume: Medeea. 

Afla toata povestea aici.

Ziua mondiala a osteoporozei

Astazi este aniversata Ziua mondiala a osteoporozei.

Ziua a fost inițiată de Societatea Națională pentru Osteoporoză din Marea Britanie, la 20 octombrie 1996, și susținută de Comisia Europeană. În 1997, a fost marcată de Fundația Internațională pentru Osteoporoză. În 1998 și 1999, Organizația Mondială a Sănătății a devenit co-partener al marcării acestei zile. Din 1999, este prezentată o temă specifică pentru marcarea Zilei mondiale a osteoporozei.

Mai multe detalii aici.

Concurs Rezidentiat 2015

Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile în care se va desfăşura anul acesta concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

Astfel, concursul va fi organizat duminică, 15 noiembrie 2015 și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura, decentralizat, în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

o   Ministerul Sănătăţii a publicat în revista de specialitate Viaţa Medicală şi pe site-ul www.ms.ro, secțiunea Rezidențiat, toate amănutele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare.

În sesiunea din 2015, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3388 locuri și posturi pentru medicină, 263 locuri pentru medicină dentară şi 152  locuri pentru farmacie.

Înscrierile pentru rezidenţiat se vor face până la data de 23 octombrie 2015, orele 15.00, la direcţiile de sănătate publică, sau la ministerele cu reţea proprie, după caz.

Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor  publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Tematica de concurs și bibliografia aferentă sunt cele din anul 2014.

 

 

Măsuri de protecţie împotriva efectelor caniculei în Sectorul 3

În urma avertizării de cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 29-30 iulie, Primăria Sectorului 3 a luat o serie de măsuri pentru atenuarea efectelor caniculei.

Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 pune la dispoziţia bucureştenilor şapte puncte de prim-ajutor, care funcţionează zilnic, între orele 8.00 – 16.30, în următoarele zone:

– Centrul de zi „Clubul Seniorilor” – al. Râmnicu Sărat nr. 1A;

– Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane adulte „Floarea Speranţei” – Calea Vitan nr. 267-269;

– Centrul de îngrijire şi asistenţă „Casa Max” – str. Vasile Goldiş nr. 1;

– Complexul de servicii sociale de urgenţă – bd. 1 Decembrie 1918, nr. 9J;

– Complexul multifuncţional „Tabita” – str. Marin Pazon nr. 2B;

– Centrul de recuperare pentru persoane adulte „Căuzaşi” – str. Marin Pazon nr. 2B;

– Complexul de servicii „Casa Noastră” – str. Rotundă nr. 2.

În aceste puncte, atât locuitorii Sectorului 3, cât şi cei care vor tranzita zona vor beneficia de apă, consultaţii medicale primare (măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale), dar şi de intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţă, SMURD). Fiecare dintre punctele de prim-ajutor dispune de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, truse de prim-ajutor, medicamente de primă urgenţă, tensiometre şi apă.

Pentru cazurile de urgență, persoanele pot apela numărul de telefon 021/9543 – dispecerat Poliția Locală Sector 3 sau numerele de telefon 0372.030.805/ 806/ 807/ 808/809, puse la dispoziţie de Complexul multifuncţional „Tabita”.

Totodată, s-au luat toate măsurile necesare pentru reducerea efectelor nedorite cauzate de temperaturile ridicate în această perioadă pentru copiii, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi aflate în grija DGASPC Sector 3.

De asemenea, în cadrul sediilor Primăriei Sectorului 3 din str. Parfumului nr. 2-4 şi Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5, persoanele afectate de caniculă pot beneficia de apă şi adăpostire.

Pe această cale, Primăria Sectorului 3 recomandă persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care suferă de afecţiuni cronice să evite deplasările în intervalul orar 11.00-18.00, pe tot parcursul acestei atenţionări.

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Foto www.who.int

Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei – ZMLH este un eveniment anual la nivel global care se adresează factorilor de risc, preventiei si controlului/tratamentului hepatitei virale.

Alianţa Mondiala pentru Hepatita (AMH) a organizat prima celebrare a unei zile internationale privind hepatita la 19 mai 2008. De atunci s-au desfasurat peste 600 de evenimente în întreaga lume, care au generat un masiv interes public şi mass-media. Ca urmare, Adunarea Mondiala a Sănătăţii OMS din mai 2010 a stabilit ca 28 iulie sa fie recunoscuta în fiecare an drept Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei – ZMLH.

Scopul AMH

Scopul Aliantei este de a colabora cu guvernele pentru eradicarea acestor boli cu dsitributie globala, printr-o mai bună conştientizare, prevenire, îngrijire, sprijin social şi acces la tratament.

 

Mesaje cheie:

  • Hepatita poate afecta pe oricine, oriunde
  • Hepatita produce rareori simptome clare, dar poate ucide
  • Sa invatam sa recunoastem semnele hepatitei
  • Pentru a nu lasa hepatita sa ne separe de cei dragi: sa o cunoastem, sa ne testam, sa ne protejam, sa o combatem– IMPREUNA !

Programe de imunizare la nivel global

Programele de imunizare la scară largă implica pre-evaluări economice judicioase si trebuie complementate cu masuri de preventie nespecifice precum educaţia privind igiena personala si colectiva si imbunatatirea sanitatiei.

Aplicarea vaccinarii depinde substantial de contextul local, incluzand nivelul de risc pentru copii. Tari precum Argentina, China, Israel şi SUA au introdus imunizarea de rutină în copilărie. Alte state recomanda vaccinarea persoanelor cu risc crescut de hepatita A precum si a celor care călătoresc în ţările unde virusul este endemic, prezinta homosexualitate ridicata sau rata inalta de boli hepatice cronice.

Vaccinarea impotriva hepatitei A în focare trebuie să fie, de asemenea, adaptata la realitatile locale si trebuie sa fie parte a unei campanii de imunizare pe scară largă. Vaccinarea pentru controlul focarelor din comunităţile mici are sanse maxime de succes cand campania este începuta devreme şi daca este atins un grad de acoperire mare pe grupe de vârstă
multiple. Peste tot, efortul de vaccinare trebuie insotit de educatie privind igiena si ameliorarea conditiilor de sanitatie

Vaccinarea impotriva hepatitei in Romania

In schema nationala de imunizare este prevazuta vaccinarea obligatorie HVB3 la sugari (nastere, 2 luni, 6 luni) in intreaga tara precum si vaccinarea HVA pe o parte din teritoriu (din 2009).

Scurt istoric al vaccinarii HVB

  • In 1995 este introdusa in Calendarul National de Vaccinare vaccinarea obligatorie a nou nascutilor in primele 24 de ore de la nastere, pentru profilaxia transmiterii verticale (mamafat) a infectiei
  • 1999-2004 vaccinarea copiilor in varsta de 9 ani (clasa III)
  • 1999-2005 vaccinarea elevilor din liceele sanitare si scolile postliceale sanitare precum si a studentilor din facultatile de medicina si stomatologie
  • 2004 – 2008 vaccinarea elevilor din clasa XII
  • 1997-2003 campanii de vaccinare la 2 ani pentru personalul medico-sanitar.

Fapte

  • Anul 2011 marcheaza prima celebrare oficiala a unei ZMH sub auspiciile OMS.
  • Majoritatea covarsitoare a tarilor sarace sau in curs de dezvoltare prezinta risc ridicat pentru HVB sau HVA; in 2001 endemicitatea HVB era maxima in Africa sub-magrebiana, Asia centrala si de sud-est, Columbia, Alaska si zone nordice din Canada, Bulgaria si Romania; in privinta HVC aria globala se restrange; se regasesc in continuare la varf de risc tarile sarace.
  • In UE 2006-2008: HVB este in regresie, preluata si de RO dar la un nivel 2-3 ori peste medie; HVC este stabila sau schiteaza o tendinta de crestere, aspecte vizibile si pentru RO, la nivele sub medie.
  • Programele de imunizare la scară largă implica pre-evaluări economice judicioase si trebuie insotite de educaţia privind igiena personala & colectiva si de imbunatatirea sanitatiei. Majoritatea tarilor OMS asigurau in 2009 acoperire > 90% cu vaccinul antiHepB 3 la sugari (exceptii notabile Canada, Franta, India); RO mentine acest nivel in context UE, alaturi de unii vecini din centru-est, Spania si Italia.
  • In RO incidenta HVB scade semnificativ intre 2001- 2010, cu maxim pentru grupa de varsta 20 – 34 in 2010; incidenta HVC este mai degraba stationara (la nivel scazut) cu maxim la varste medii si mature; in privinta HVA incidente mai mari sunt raportate la varstele 5-14 (mici scolare) si 0-4 ani, in judetele VR, CV, HG, CL, SJ si MM, precum si in rural fata de urban.
  • Schema nationala de imunizare RO prevede vaccinarea obligatorie HVB3 la sugari (nastere, 2 luni, 6 luni) in intreaga tara precum si vaccinarea HVA pe o parte din teritoriu (din 2009).