Bucureşti, 19-02-2016
Ministerul Sănătații a fost informat de apariția unui caz de sindrom hemolitic uremic la Bacău
În această seară, Direcția de Sănătate Publică Bacău a informat Ministerul Sănătății și Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile de la INSP, conform ordinului ministrului Sănătății de raportare zilnică a cazurilor de boală diareică gravă și sindrom hemolitic uremic, cu privire la apariția în ziua de vineri a unui caz de sindrom hemolitic uremic (SHU) la Spitalul Județean din Bacău, copilul fiind ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Iași.
Este vorba de un copil de 1 an din orașul Bacău, care s-a internat în data de 19 februarie (vineri) la Spitalul Județean de Urgență Bacău și care a fost transferat, în aceeași zi, la Spitalul de Pediatrie din Iași în cadrul secției de nefrologie.
Potrivit DSP Bacau, copilul a manifestat boala diareică acută cu debut în data de 4 februarie, pentru care a primit tratament antibiotic timp 3 zile în regim ambulatoriu cu o evoluție favorabilă, dar cu înrăutățire a stării de sănătate în data de 18 februarie.
Potrivit recomandărilor Ministerului Sănătății, DSP Bacău a început investigația epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară. Copilul a ajuns la Spitalul de Pediatrie Iași cu aproximație la ora 20:00, urmând sa fie recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariției sindromului.
Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte recomandările medicilor cu privire la respectarea regulilor de igienă în această perioadă.
Comunicat de presă